Toți suntem vinovați de moartea copiilor singuri. Ce facem mai departe?

Îți mai amintești bancul despre sfaturile învățătorului, dat elevilor la ora de muncă:

– Copii, respectați regulile de securitate în timpul lecțiilor. Nu vă jucați cu obiecte ascuțite și, mai ales, nu le băgați, ferească Dumnezeu, în priză!

– Cum să le băgăm, dom’ profesor, că doar nu încap?!

– Ei, cum nu încap? Iată chironul ăsta, de pildă, încape chiar foarte bine…

Continuă lectura „Toți suntem vinovați de moartea copiilor singuri. Ce facem mai departe?”

25 de ani de când pielea tatei s-a făcut verde

De când am crescut, te sun în fiecare an în ziua asta. Te sunam cât erai în viață, ca să știi că n-am uitat și ca să mă bâlbâi încercând să formulez un mesaj de … nu de felicitare, nici de condoleanțe nu e potrivit… Compătimire? Sună și mai aiurea. De mulțumire? Aproape în batjocură. Ei, vezi? Nici azi nu știu ce-ar fi trebuit să-ți zic, de fapt,  în 2 martie, ziua când, cu 25 de ani în urmă, s-a declanșat pe bune nebunia asta. Așa că azi am să scriu despre ce îmi amintesc din acele vremuri. Tu mă vei înțelege, chiar dacă scriu mai mult pentru mine. Continuă lectura „25 de ani de când pielea tatei s-a făcut verde”

Spune-mi cu ce te poți lăuda

Săptămâna trecută i-am invitat pe discipolii mei să facă un exercițiu mai neobișnuit pentru ei – să se laude în public. Eram la prima oră și voiam să-i cunosc și, totodată, să-i scot pe unii din zona de confort. Așa că i-am rugat să ne spună tuturor care ar fi trei lucruri cu care cred ei că ar avea dreptul să se mândrească.  Le-am sugerat să fie cât pot de sinceri. Continuă lectura „Spune-mi cu ce te poți lăuda”

Concursul de eseuri ”Scrisoare către Umberto Eco”. Tu participi?

E un vis de-al meu de mai demult: să adun la un loc mai mulți oameni care au citit măcar o pagină de Eco. Umberto Eco. Așa că, la aproape un an de când ilustrul gânditor italian nu mai e printre noi, te invit să-l (re)citești, să-ți amintești ce credea el despre epoca digitală și toate câte se întâmplă în ea, apoi să-i dai o replică semioticianului. Imaginară, desigur, dar asumată. Continuă lectura „Concursul de eseuri ”Scrisoare către Umberto Eco”. Tu participi?”

”Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țîbuleac

O descoperisem întâmplător. Mai exact,  blogul ei cu fabule moderne și confesiuni. Motivul principal pentru care o citesc cu plăcere este talentul cu care împrietenește veridicitatea și plasticul. Sau invers. Nu știu exact, la fel cum nu știu dacă Tatiana caută subiectele care-i plac, ca să poată scrie ușor despre ele sau că ea însăși e o grădiniță de metafore, din care, orice gând ar vrea să-l scrie, fie și despre babe, cârnați sau muci verzi, iese frumos și dezarmant ca un copil cu obrajii rumeni. Continuă lectura „”Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țîbuleac”